Adrian Mititelu încă suferă după înfrângerea în fața CFR-ului, scor 3-2, după ce echipa sa conducea la pauză cu 2-0.
El spune că rămânerea Științei în Liga I este la mâna „divinității”. Finanțatorul oltenilor a mai zis că echipa nu va reveni nici sezonul viitor pe stadionul din Craiova deoarece suporterii Științei nu merită așa ceva.
„Am jucători de 70 de milioane de euro la Craiova. Nu le facem jocul dușmanilor Craiovei. Am avut 60 de minte foarte bune, după care am pierdut trei jucători foarte importanți. Asta a fost să fie. Nu m-a amenințat nimeni. Echipa nu se va întoarce la Craiova, nici nu se pune problema să revenim pe Ion Oblemenco. Suporterii din Craiova nu merită să aibă echipă în oraș. Dumnezeu va fi cu noi și vom reuși să ne salvăm de la retrogradare, iar la anul nu vom mai avea emoțiile pe care le-am trăit acum. Lui Trică îi doresc tot binele din lume. Nu pot să spun că nu va mai reveni niciodată la Craiova pentru că e un băiat tânăr și impulsiv.”, a spus Mititelu la Fanatik Show pe Digi Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER